[seo-breadcrumbs]

Ce ne aduce noul an agricol 2021-2022?

Ca in fiecare an, la finalul perioadei de recoltare ne intrebam cum se contureaza noul an agricol, ce asteptari sa avem de la graul nou, cu ce provocari ne vom confrunta atat noi, cat si dumneavoastra, clientii nostri..

Recolta &Calitate

Recolta anului 2021 confirma prognoza initiala si insumeaza cca 11,4 milioane de tone, in contextul unei productii record in tot bazinul Marii Negre, pentru Romania fiind cea mai mare productie inregistrata de la aderarea in UE, in anul 2007.
Cu toate acestea, condiitile meteorologice, ploile abundente din primavara si debutul verii au condus catre o calitate slaba a graului: in zonele sudice si vestice ale Romaniei, peste 60% din cantitatea de grau recoltata este grau furaj.
In zona estica si cea centrala sunt procente mai bune in favoarea graului de panificatie, aproximativ 65% fiind grau panificabil, insa doar o mica parte din acesta are procente mari de proteina.

Preturi interne, context regional si indici bursieri

Provocarea pentru morari vine insa nu doar din dificultatile in identificarea de grau de calitate buna si foarte buna, ci si din explozia preturilor de vanzare ale acestuia, paradoxala in contextul unei productii atat de mari, insa explicabila daca ne gandim la contextul international. Conform raportului WASDE din 12 august, pe masura inaintarii recoltarii in camp, cantitatea de grau prognozata in Rusia a fost diminuata cu 12,5 mil tone, scadere la care s-au adaugat si reduceri de cca 2 mil tone ale cantitatilor prognozate in USA si Canada.
Prin urmare, indicii bursieri au cunoscut o crestere aproape verticala in ziua de joi 12 august, aruncand piata de grau in aer.
La toate acestea se adauga toate scumpirile din ultima perioada, multe in contextul inflationist global: inputurile au crescut semnificativ in 2021; ingrasamintele sunt cu 30% mai scumpe fata de 2020, din cauza pretului gazelor naturale; pretul motorinei a crescut si el vs 2020.
In plus, explozia pretului la energie electrica in lunile de vara, urmare a valurilor de canicula si a deconectarii reactorului 2 al centralei nucleare de la Cernavoda.
Nici contextul regional nu arata o imagine diferita: publicatia bulgareasca Duma, citata de Evenimentul Zilei, relateaza scumpirile inregistrate in ultimele luni la faina si la paine: “făina pentru pâine, de la 710 -720 de leva pe tonă săptămâna trecută, este deja 840-50 de leva pe tonă”, (adica 2.120-2.150 lei/tona)*, cat depre paine, “de 20 de ani prețul nu a crescut atât de drastic, pâinea nu a fost niciodată atât de scumpă”, mentioneaza aceeasi publicatie.

In momentul de fata, in ciuda estimarilor de cantitati majorate in toate tarile cultivatoare din Europa, indicii bursieri se mentin la o cota ridicata: la jumatatea lunii august indicele MATIF pentru Sept 2021 inregistra valoarea de 257 EUR/to (+28% vs. MATIF Sept 2020 ), inregistrand totusi o usoara scadere in ultimele zile ale lunii august, pana la 250 EUR/to, ceea ce ne aduce speranta aplatizarii curbei de scumpiri a ultimelor luni.